In fiecare an cand se apropie Pastele mintea mea intotdeauna este plina de diferite imagini. In primul rand, intuneric. In al doilea rand, lumina. Este greu de imaginat ce gandeau ucenicii lui Isus in noaptea de dupa crucificare. Mi-imaginez stand in patul lor, intorcandu-se de pe o parte pe alta, intrebandu-se unde sa merga mai departe din acel loc. Marele lor Lider i-a invatat asa de mult intr-un timp asa de scurt. A facut miracole in fata lor. Le-a umplut inimile cu speranta si bucurie. Si acum, din cate stiau ei la momentul respectiv, nu mai era. L-au urmat pe Iisus intr-o calatoria minunata care parea ca nu se va sfarsi niciodata, si acum s-a sfarsit. Nu imi pot imagina ca ucenii au dormit prea mult stiind ca a doua zi cand se vor trezi vor intrebui sa infrunte realitatea, ca El nu mai este. Oare se intrebau daca este un vis urat? Oare au gresit urmadu-L? Au omis ceva important in dealungul timpului? Sentimentele lor de goliciune si pierdere, trebuie sa fi fost grele si negre la fel ca o noapte fara luna si stele. Totusi, noi stim care este finalul. Cu adevarat este un final fericit. Noua ne este mai usor pentru ca avem imaginea completa inaintea noastra, scrisa in Biblie; noi stim ce va urma. Dupa trei zile El a inviat din morti si a implinit misiunea Lui pe pamant. El a biruit pacatul si a adus lumina in aceasta lume. As vrea sa pot merge inapoi si sa las o notita langa patul lui Petru care sa spuna “ Tine-te tare pentru trei zile; doar atat, trei zile.” In orice caz, ei toti aveau sa fie reuniti in curand cu Liderul lor viu, cu salvatorul lor, Iisus Hristos.

M. C. Babcock